Jucătoarea Simona Halep a declarat că este foarte fericită că a câștigat semifinala cu sportiva daneză Caroline Wozniacki, la New Haven, și că este încrezătoare și va încerca să fie calmă în finala cu Petra Kvitova (Cehia), informează wtatennis.com.
„Sunt foarte foarte fericită că am câștigat acest meci, deoarece eram emoționată înainte de meci – este o jucătoare de top. Dar am jucat foarte bine. Și adversara mea a jucat bine, dar și eu, și am încercat să facem un meci frumos, pentru că erau semifinalele. Sunt foarte încrezătoare acum. Aceasta a fost o perioadă bună pentru mine. Am jucat foarte bine și am simțit bine jocul. Mă simt pe teren mult mai bine decât înainte. În ceea ce o privește pe adversara mea din finală, Petra Kvitova, știu că ea lovește mingea foarte puternic, dar nu am văzut-o prea mult jucând, astfel că vom vedea ce va fi. Voi încerca să fiu calmă. Este important să joc relaxată, pentru că e finala„, a spus Halep.
Caroline Wozniacki a declarat că Halep a determinat-o, prin jocul său, să facă mai multe greșeli decât de obicei. „M-a forțat la niște lovituri pe care nu voiam să le fac astăzi. Am încercat să îmi schimb jocul puțin, dar nu a fost ziua mea. Însă ea a jucat foarte bine. Cu siguranță. Simt că am făcut mai multe greșeli decât de obicei și trebuie să spun că am făcut asta din cauza jocului ei și a nivelului jocului de aici. Eram obișnuită să câștig aici și ador să câștig. A fost frumos, dar astăzi nu am câștigat. Evident, este puțin dezamăgitor. În același timp, am avut un parcurs foarte bun aici atât e mulți ani… Șase ani… Timpul zboară„, a adăugat Wozniacki.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 23 WTA, a acces pentru a patra oară în acest an, în finala unui turneu WTA, după ce a învins-o, vineri, cu scorul de 6-2, 7-5, pe sportiva daneză Caroline Wozniacki, locul 8 WTA și cap de serie numărul 4, în penultimul act la New Haven (SUA).
Halep a avut nevoie de o oră și 20 de minute pentru a obține a patra sa victorie în fața unei jucătoare din Top 10 WTA și pentru a accede astfel în finala turneului Premier cu 690.000 de dolari premii.
Adversara de sâmbătă a româncei este Petra Kvitova din Cehia, locul 9 WTA și cap de serie numărul 3, deținătoarea trofeului la New Haven. Kvitova a întrecut-o, vineri, cu scorul de 6-0, 6-1, pe conaționala sa Klara Zakopalova, locul 33 WTA.
Kvitova și Halep se vor afla pentru prima dată față în față pe terenul de tenis.
Simona Halep va încerca să-și ajudece al patrulea titlu din carieră, primul din categoria Premier, după ce a triumfat în 2013 la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch și Budapesta. Până în prezent, ea a mai jucat trei finale, două la Fes (2010 și 2011) și una la Bruxelles (2012), toate pierdute.
Calificarea în finală este recompensată cu 320 de puncte WTA și cu 62.300 de dolari. Câștigătoarea va primi 470 de puncte WTA și 117.000 de dolari.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER